Aerosal - Haloterapia, Grotta di Sale e Benessere. Il mare in una stanza.

 

 


Beneficii

 

Particulele de sare micronizate şi ambalate într-un mediu controlat în laboratorul societăţii şi distribuite prin inhalatorul de aerosoli salini uscaţi au dimensiuni ideale pentru a putea ajunge în toate secţiunile căilor respiratorii. Clorura de sodiu poate face să funcţioneze cel mai bine „curăţarea mucusului ciliar” şi anume a cililor cu care sunt dotate celulele care îmbracă pereţii căilor respiratorii şi care, cu mişcări foarte frecvente, regulate şi coordonate, transportă stratul subţire de mucus care le acoperă spre cavitatea orală: astfel se obţine o curăţare continuă a întregului sistem respirator. Mucusul are rolul de a evacua substanţele poluante şi microorganismele patogene filtrate de sistemul ciliar ale membranelor celulare.

 

Acţiunea benefică a sării, care este eliberată de inhalator, odată inhalată acţionează la nivelul aparatului respirator favorizând îmbunătăţirea stării pacientului deoarece sarea are numeroase roluri fiziologice printre care şi acela de a funcţiona ca emolient şi deshidratant sau higroscopic asupra mucusului şi calmant al mucoaselor iritate. Se utilizează sarea iodată nemicronizată în procent redus pentru a simula aerul de mare, şi pentru a menţine corect nivelul de expunere la iodul derivat din orice sursă naturală (alimentară sau pe cale respiratorie).

 

Haloterapia are efecte benefice în multe boli, printre care:

 

Astm - Haloterapia este un tratament extrem de benefic pentru pacienţii cu astm, datorită capacităţii aerosolilor salini.

 

Bronşită - Deseori, o simplă răceală poate fi urmată de bronşită, care poate dura până la câteva săptămâni. Bronşita cronica este comună la fumători. În cazul bronşitei, haloterapia duce la o mai bună funcţionare a plămânilor reducând tusea.

 

Alergii - Alergia este o reacţie a sistemului imunitar cauzată de substanţe nocive numite alergeni care, în cazul persoanelor alergice, provoacă o reacţie exacerbată a corpului. Alergenii, prin inhalare, pot provoca un atac de astm datorită restrângerii căilor respiratorii şi a creşterii cantităţii de mucus din plămâni. Haloterapia poate ajuta contribuind la reducerea inflamării căilor respiratorii.

 

Infecţii ale sinusurilor paranazale, sinuzite – Haloterapia ameliorează simptomele sinuzitei prin eliminarea blocajelor contribuind la reducerea sinusurilor paranazale şi la curăţarea lor.

 

Boli de piele, acnee, eczemă – Aerosolii salini au efecte benefice, creând un mediu nefavorabil pentru proliferarea bacteriilor. De asemenea, haloterapia, şi datorită relaxării din timpul şedinţei, ne face să ne simţim mai bine.

 

 

S-ar putea fi, de asemenea, interesat în aceste secțiuni ...
Aerosal - la grotta di sale - il mare in una stanza - I benefici del sale e Haloterapia Aerosal - la grotta di sale - il mare in una stanza - I benefici del sale e Haloterapia Aerosal - la grotta di sale - il mare in una stanza - I benefici del sale e Haloterapia
Aerosalmed Sarea Haloterapia

AEROSALMED, inhalator de aerosoli salini uscaţi, este clasificat conform paragrafului 3.3. al anexei 9 la directiva 93/42/CE modificată şi completată, regula 11 ca Dispozitive Medicale Clasa II.

Beneficiile sării se cunosc încă din antichitate; să ne gândim numai la rolul pe care-l are în conservarea alimentelor datorită acţiunii antimicrobiene.

Pe litoral, atunci când stăm pe plaje caracterizate de un relief stâncos, putem inhala în mod natural aerul sărat marin.


CITESTE MAI MULT...


CITESTE MAI MULT...


CITESTE MAI MULT...

 

 



Copyright © 2013 - Aerosal Divisione Medica srl - Via Gavardina 5/F1 - 25081 Bedizzole (BS) - Tel. 800 661 468 - info@aerosaldivisionemedica.it - P.IVA 03229340983